Numele de chanoyu este cunoscut de-a lungul vremii ca avand semnificatia de "ceremonia japoneza a ceaiului", desi tradus exact inseamna de fapt apa fierbinte pentru ceai.

China a fost patria ceremoniei ceaiului iar Japonia a perfectionat-o si i-a conferit sobrietatea si rafinamentul unei arte adevarate. Chanoyu a aparut si s-a dezvoltat intr-o stransa legatura cu ikebana, nelipsind de la ceremonialul ceaiului aranjamentul floral.

Intre anii 1422-1502, preotul budist Murata Juko (Shuko) a botezat ceremonia ceaiului "chanoyu" si a stabilit principiile ei punand accentul pe aspectul spiritual. Chanoyu a fost completat de marele maestru Sen-no-Soyeki (Rikyu) care a conferit un caracter specific japonez, perfectionandu-l pana la arta, forma in care se gaseste in zilele noastre.

Calea ceaiului se numeste Sado. Ritualul ceremoniei ceaiului este o traire rafinata care necesita un deosebit simt estetic, iar atunci cand este bine stapanita ajunge sa nu mai fie o simpla petrecere a timpului ci una din caile autocunoasterii. Arta ceaiului este cultul frumosului, este o taina a armoniei si puritatii, este arta sa ascunzi frumosul ca sa fie descoperit, sa lasi sa banuie numai ce nu indraznesti sa destainui. Atmosfera ceremonialului este mai mult decat religioasa, este una de caldura sufleteasca, o anumita cautare a odihnei si linistii, o detasare de cotidian, dar fara ca aceasta sa implice o evadare din realitatea imediata. Toate acestea ajuta la purificarea sufletului, la atingerea simplitatii, ofera o stare tonica, binefacatoare.

Descrierea ceremoniei

Ceremonia ceaiului reprezinta prepararea si servirea ceaiului verde sub forma de pudra in prezenta oaspetilor, conform unui ritual specific. O ceremonie completa include o masa (chakaiseki) si servirea de doua ori a ceaiului (koicha si usucha). Aceasta dureaza aproximativ patru ore, timp in care gazda face tot ce-i sta in putinta pentru a crea oaspetilor un confort estetic, intelectual si psihic deosebit. Pentru asta, gazda poate petrece perioade foarte indelungate nu numai insusindu-si procedurile de servire a ceaiului in fata oaspetilor, dar si invatand sa aprecieze arta, mestesugurile, poezia, caligrafia, aranjamentele florale, ingrijirea gradinilor, in acelasi timp dobandind gratie si sensibilitate pentru nevoile celorlalti.

Desi toate eforturile gazdei sunt indreptate catre delectarea participantilor, aceasta nu inseamna ca ceremonia servirii ceaiului ii lasa pe acestia total neimplicati. Ceremonia in sine are de asemenea rolul de a indrepta toata atentia oaspetilor catre frumusetea celor mai simple manifestari ale naturii, cum ar fi lumina, clipocitul apei, dogoarea focului de carbuni si de asemenea manifestarile fortei creative a universului prin incercarea umana, de exemplu in confectionarea de obiecte. Conversatia in camera in care se serveste ceaiul se axeaza pe astfel de lucruri. Oaspetii nu se vor lansa in discutii in soapta in grupulete restranse, ci isi vor limita conversatiile la originile ustensilelor si laudarea frumusetii gesturilor gazdei si a ceremonialului in sine.