În vechime, pe parcursul a multe secole de contact cultural ºi religios cu China, limba japonezã a împrumutat masiv cuvinte din limba chinezã astfel încît se considerã cã mai mult de jumãtate din vocabularul japonez este de origine chinezã. Alte limbi care stau la originea a numeroase cuvinte japoneze sînt coreeana ºi limba ainu. Din contactele cu cãlãtorii portughezi din secolul al XVI-lea au rezultat numeroase împrumuturi din limba portughezã. Dupã redeschiderea Japoniei în secolul al XIX-lea limba olandezã a furnizat o altã serie de cuvinte. O datã cu Era Meiji contactele cu civilizaþia europeanã s-au înmulþit ºi asfel ºi-au gãsit drumul în limba japonezã numeroase cuvinte din germanã, francezã, ºi mai recent englezã care reprezintã actualmente sursa cea mai productivã de "gairaigo" (cuvinte de origine strãinã).

În Era Meiji elita culturalã a Japoniei a "fabricat" o serie întreagã de neologisme, scrise în kanji, care sã echivaleze cuvinte strãine, ca de exemplu 化学 kagaku (chimie), 政治 seiji (politicã) etc. O parte din acestea au fost copiate ºi în chinezã ºi coreeanã. Prin urmare japoneza, chineza ºi coreeana dispun de un vocabular de neologisme comun (pe lîngã vechile cuvinte chinezeºti) într-un mod similar cu existenþa în Europa a unui vocabular comun de termeni compuºi relativ recent din vechi cuvinte latineºti sau greceºti.

Din vocabularul japonez se pot menþiona numeroase cuvinte care au pãtruns ºi în limba românã. Cea mai mare parte din ele se referã strict la cultura ºi tradiþiile japoneze, ca de exemplu: haiku, karaoke, origami, sushi, kimono, karate, go, etc. Un exemplu interesant este cuvîntul "ricºã" (trãsuricã cu douã roþi, trasã de un om), care vine de la 人力車 jinrikisha (compus din om, putere, ºi vehicul) ºi care a ajuns în limba românã prin intermediul englezei (rickshaw) ºi germanei (Rikscha).