Deºi mora este o unitate indivizibilã lexical, este utilã descrierea din punct de vedere fonetic a componentelor ei: vocalele, consoanele, semivocalele, elementul nazal n, ºi stopul (dublarea consonanticã).

Vocale: În limba japonezã existã cinci vocale, foarte asemãnãtoare cu cele din limba românã sau limba italianã. Acestea sînt (în ordine): a, i, u, e, o. Ele sînt practic identice cu echivalentele lor din limba românã, mai puþin u, care este nerotunjit, undeva între î românesc ºi ü german.

Consoanele sînt ºi ele relativ puþin numeroase. Inventarul lor se compune din: k, g, s, z, t, d, n, h, b, p, m, ºi r. Se observã lipsa consoanelor l ºi v. Trebuie fãcute totuºi urmãtoarele observaþii:

s urmat de i se pronunþã aproximativ ca º românesc, ºi de aceea în litere latine se transcrie shi, de exemplu Shikoku (una din insulele arhipelagului nipon). Pentru vorbitorii japonezi nativi pronunþia lui si (din Sibiu) din alte limbi pune probleme. Similar, succesiunea z-i devine ji ca în jikan (timp).

t urmat de i se pronunþã aproximativ ca primul sunet din cuvîntul românesc cireºe. Transcrierea în caractere latine recurge la forma chi: Chiba (oraº la est de Tokio). Cuvintele strãine care conþin grupul de sunete ti nu pune totuºi probleme japonezilor; existã cuvinte strãine naturalizate în japonezã care conþin aceastã combinaþie, ca de exemplu pātī, pronunþat pa-a-ti-i (petrecere, din engl. party); totuºi pronunþia ti este perceputã ca o situaþie anormalã. Similar, d-i devine ji cu o pronunþie indiscernabilã de cazul lui ji provenit din z-i. Pronunþia di este posibilã ºi apare în cuvinte împrumutate.

t urmat de u se pronunþã aproximativ ca þ românesc din þuicã, ºi se transcrie tsu, de exemplu Tsukuba (un oraº nou creat, cu bogatã activitate de cercetare). Pronunþia lui tu ca atare nu pune probleme vorbitorilor nativi. Similar, d-u devine zu.

h urmat de u se apropie în pronunþie de f, dar rãmîne undeva la mijloc, ºi se pronunþã nu ca în limba românã prin apropierea dinþilor inferiori de buza superioarã, ci prin rotunjirea buzelor, ca pentru a stinge o lumînare. Totuºi, pentru a marca aceastã diferenþã de sunet transcrierea in litere latine se face prin fu, de exemplu Fuji-san (muntele Fuji).

În mora ni sunetul n este ceva mai moale, asemãnãtor cu ñ din limba spaniolã. Diferenþa este totuºi minorã.

Sunetul r din japonezã este undeva între r ºi l din românã. Este obþinut printr-o asemenea miºcare a limbii încît aceasta atinge creasta alveolarã o singurã data, ceva mai moale decît pentru r ºi ceva mai repede decît pentru l. Pentru japonezi pronunþia unui rrr repetat este dificilã. De asemenea, în mod natural ei nu disting diferenþa dintre consoanele româneºti (sau englezeºti) r ºi l.

Semivocalele y ºi w pot începe o morã, dar numãrul de more care se pot produce astfel este mai mic decît numãrul de combinaþii posibile teoretic. Existã trei more cu y, anume ya, yu ºi yo, ºi douã more cu w: wa ºi wo (deºi ultima se pronunþã simplu o). Alte combinaþii au dispãrut din limba japonezã modernã.

Elementul nazal n reprezintã un caz aparte de consoanã care singurã poate juca rolul unei more. El nu poate apãrea la începutul cuvîntului. Cînd este urmat de b, p sau m pronunþia lui se schimbã în mod natural în m, ca de exemplu în shinbun (ziar), pronunþat ºimbun. Dacã mora urmãtoare începe cu o vocalã sau semivocalã trebuie evitatã tendinþa de a contopi n cu aceasta, de exemplu ren’ai (iubire) se pronunþã ren-ai (prin nazalizarea lui e) ºi nu re-nai.

Stopul (dublarea consonanticã) se manifestã prin alungirea timpului de aºteptare pînã la emisia consoanei urmãtoare. De exemplu, în cazul cuvîntului motto (mai mult), dupã pronunþia lui mo cavitatea oralã se pregãteºte pentru producerea consoanei t ºi se menþine în aceastã poziþie, fãrã sã producã vreun sunet (fluxul de aer este blocat), pe o duratã egalã cu o morã. Dupã aceastã pauzã se emite silaba to. În cazul particular cînd consoana în cauzã este s, datoritã caracterului ei fricativ, emisia consoanei începe de pe timpul pauzei, de exemplu sassoku (imediat). Acelaºi fenomen se petrece în cazul lui h (sau f), dar în aceastã categorie intrã doar cuvinte împrumutate din alte limbi, ca de exemplu bahha (Bach, compozitorul) sau sutaffu (colectiv sau membru al unui colectiv, din engl. staff).