Ploua mult in acea perioada...Stropii de ploaia pareau ca inghit pamantul...pareau acizi si mari..Inca imi mai amintesc vocea lui ce repeta aceeasi intrebare:"Inca mai ploua?"...vocea lui atat de patrunzatoare...atat de cunoscuta si in acelasi timp anonima...Imi amintesc tot...Tot ce vreau si ce nu vreau...Nu trecea zi in care sa nu-l vad ingrijorat sau zambitor...Oare era chiar atat de intunecat pe cat pare?Numai eu puteam sti...Doar eu, ce mai bun prieten al lui...Privesc in urma si realizez cum treceau zilele...Eu il vedeam tot mai obosit si mai consumat...Chipul si trupul ii erau din ce in ce mai palide...Mainile lui incepeau sa tremure...Mereu imi zicea ca simte cum i se scurge ultima picatura de viata...Nu-i dadeam importanta...Nu-l credeam...Mereu gandeam ca-mi umple capul cu minciuni...Ca delireaza...Il vedeam din ce in ce mai rar...Zile intregi zacea la pat fara sa scoata un sunet...Atunci am inceput sa ma intreb:"Oare e adevarat?Nu ma minte?"...Cand il vizitam il auzeam vorbind de unul singur...Si atunci ma intrebam:"Oare delireaza?"...Treceau nopti intregi gandindu-ma la nebunia lui...Dar el continua sa ne sustina...Imi amintesc ultimul perfect ultimul nostru concert...El avea zambetul pe buze...Inca ne vorbea calm si rabdator...Simtea ca va fi ultima data...Eu il priveam, il admiram, credeam ca e perfect si ca nimeni si nimic nu mi-l va lua...Vedeam umbre de tristete in privirea lui, dar incerca sa le acopere...Imi amintesc felul in care mi-a strans mana prieteneste si mi-a zis..."Tu vei continua ce am realizat eu pana acum."...Nu-l intelegeam...Credeam ca iar delireaza...Nu i-am dat importanta...Acum regret acest lucru...Mereu imi spunea cu zambetul pe buze:"Noi nu suntem decat niste iluzii..."apoi cadea iar pe ganduri continuand sa creeze si sa dea viata...Nu-l ascultam...Credeam in nebunia lui...Eu nu faceam altceva decat sa ascult si sa aprob...Aprobam lucruri pe care le credeam aiureli...Simteam o dragoste oarba pentru el...Pentru prietenul meu...Ce aveam sa fac?...Sa-i zic ce aiureli spune?...Sa il iau la bataie?...Sa-mi bat joc de prietenia noastra?...Erau zile in care il simteam rece si distant...Simteam ca se afla la zeci de kilometri departare de mine chiar daca ne aflam in aceeasi camera...Atunci imi pierdeam cumpatul si strigam:"Nu cred in nebunia ta!"...Iar el ma privea si imi zambea zicand:"Asa e...Nu poti crede ceva ce nu vezi."...Frazele ce-i ieseau din gura ma puneau serios pe ganduri...Nu se putea sa-l pierd...Apoi iar ii era rau...Zacea zile intregi la pat...Chipul ii era palid si mainile tremurande...Cand ma apropiam de el imi zicea:"Prietene...noi nu suntem decat niste iluzii...cand nu voi mai fi, tu vei uita ca eu am trait vreodata..."...Ce tot zicea?...Cum puteam sa-l uit?...Eram sigur ca delireaza...Si apoi...El nu putea sa ma paraseasca...Il vizitam des in acele zile...Cateodata se pierdea in nebunia lui...Cred ca nici el nu mai stia ce zice...Intr-o zi am mers la el...Era liniste...Dar asta nu ma ingrijora...Stiam ca e liniste...Avea nevoie de liniste...Am intrat in camera lui...Mirosea a crini...Perdelele acopereau ferestrele...Patul era gol...El nu mai era...Am privit camera...Am gasit pe masuta un bilet pe care scria fara cuvant de inceput:

"Noi nu suntem decat niste iluzii...Te rog sa continui ce am inceput eu...Am pretuit prietenia noastra..."
Mana

Foarte frumos intradevar. Sunt usor confuza in privinta personajelor, totusi povestea este absolut superba.

prietenul lui mana era K-sama...

Mana-sarma e murit? Sau s-a carat? Imi place....

Da, Mana-sama a murit...Asta e singura parte...

vai ce tare T_______T .. dar dc e singura parte? T____T eu vreau mai muuuult T________T

dak vreti putem cotinua impreuna...cine vrea poate pune urmatoarea parte...

i like it chiar e mishto.

mc..

ah wk nam stiut ca scrii asa misto

thu cand am citit povestea ta eram trista....miau dat lacrimile

ms...da tat eu si scrisu mijto...=))naveam ce face...de fapt nuj ce era cu mine...